Curățenie generală în Piața Moldovei – Focşani

Astăzi, 5 iulie 2021, Primăria Municipiului Focșani, prin SC CUP Salubritate SA, împreună cu Administrația Piețelor Focsani, a organizat o amplă acțiune de curățenie în zona Pieței Moldovei. Pe perioada curățeniei generale piața Focșani şi-a suspendat activitatea, inclusiv activitatea comercială din spațiile închiriate agenților economici.


Acțiunea a fost programată să înceapă de la ora 12.00 și a fost desfășurată atât în perimetrul Pieței Moldovei, dar și pe trotuarele și arterele carosabile ale străzilor Mare a Unirii, Piața Moldovei și Greva de la Griviţa.
Pentru eficientizarea acțiunii, agenții Poliției Locale a Municipiului Focșani au fost prezenți în teren pentru a restricționa circulația în zonă pe toată perioada efectuării curățeniei generale.

Astfel, utilajele și angajații CUP Salubritate şi-au putut face treaba în condiții optime.

De asemenea, mulțumim anticipat agenților economici și focșănenilor ce locuiesc în zonă și care suntem siguri că vor da dovadă de înțelegere față de inerentul disconfort pe perioada curățeniei de luni, se arată în comunicatul biroului de presă al primăriei Municipiului Focșani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s