Partidul AUR a inițiat legea de alegere a primarilor în două tururi

O coaliție a baronilor mici și mari din PSD, PNL și UDMR se opune revenirii la modalitatea mult mai democratică și mai reprezentativă de alegere a primarilor, cea în două tururi de scrutin, se declară într-un comunicat al partidului AUR.

Proiectul legislativ inițiat de partidul AUR pe acest subiect ar fi putut să obțină recent voturile necesare la Senat, dacă liberalii ar fi fost cinstiți și s-ar fi ținut de cuvânt. Grupurile AUR și USR au votat pentru alegerea primarilor în două tururi și era de așteptat ca și PNL să facă același lucru. Dar, din cei 41 de senatori ai PNL, doar 19 au votat în favoarea proiectului, 7 liberali prezenți în sală au avut altă părere, iar 15 au absentat. Așa că cele 69 de voturi necesare adoptării votului în 2 tururi nu au fost întrunite. Proiectul va fi din nou supus votului la Senat, după care va ajunge la Camera Deputaților, camera decizională.

Cel mai tare se opun PSD și UDMR, dar măcar aceste partide nu fac un secret din faptul că se opun acestei reforme electorale. PNL, în schimb, este de o ipocrizie dezgustătoare. Partidul care prin vocea lui Florin Cîțu clamează strident dorința de a face reforme, face un joc dublu. Fiind șantajat de UDMR cu ieșirea de la guvernare, PNL mimează susținerea reformelor electorale, dar în realitate le blochează.

Datorită unor astfel de abordări politica a ajuns să aibă un prost renume și să fie asociată cu cea mai veche meserie din lume, se mai arată în comunicatul partidului

SURSA: COMUNICAT AUR

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s