S-a inaugurat Grădinița nr. 18


Vineri, 11 februarie 2022, a fost inaugurat noul sediu al Grădiniței cu Program Prelungit nr 18 din Strada Popa Șapcă nr 4.

Atmosfera festivă și ziua însorită au făcut ca momentul redeschiderii Grădiniței să fie unul de neuitat pentru toți cei prezenți – Cristi Valentin Misăilă, edilul Municipiului Focșani, subsecretarul de stat în Ministerul Culturii – Cristina Nedelcu, inspectorul școlar general – Gabriela Daniela Marchitan, viceprimarul Alexandra Tătaru, consilieri locali, proiectant, constructor, echipa de management și întreg colectivul Grădiniței nr. 18.

Slujba de sfințire oficiată de preacucernicii părinți Aurel Boțan, Oscar Frunză și Viorel Tufaru a fost urmată de un moment artistic deosebit susținut de foști și actuali elevi ai Grădiniței.

Primarul Cristi Valentin Misăilă a mulțumit celor implicați direct în proiectarea și modernizarea grădiniței și consilierilor locali pentru sprijinul acordat.
În mod deosebit, edilul a ținut să mulțumească doamnei director Doina Dima, întregului colectiv didactic și mai ales părinților celor mici pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă de-a lungul lucrărilor de reabilitare și modernizare a grădiniței.

Un moment emoționant pentru toți cei prezenți a fost atunci când Primarul Cristi Valentin Misăilă a amintit și de fostul director al Grădiniței nr 18, doamna Gigea Dima, plecată mult prea devreme dintre noi.

Finanțat din fonduri europene, proiectul de reabilitare, modernizare a clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 18 asigură creșterea calității infrastructurii educaționale a grădiniței în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie pentru minim 273 de copii.

În cadrul proiectului, au fost prevăzute următoarele lucrări:

  • reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum;
  • instalare a unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu;
  • reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat în clădiri;
  • demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţi;
  • refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
  • repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;
  • înlocuirea instalaţiei de distribuţie a apei reci;
  • înlocuirea colectoarelor si coloanelor de canalizare menajeră;
  • au fost create facilităţi /adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi;
    -reabilitarea/modernizarea instalației electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate;
    -de înlocuire a tâmplăriei interioare (uși de acces și ferestre) și modernizare a instalației de paratrăznet.

De asemenea, au fost prevăzute lucrări privind partea de arhitectură/ dotari/amenajari interioare și a fost achiziționat mobilier şi echipamente IT, pentru crearea unor spaţii de ȋnvăţare şi recreere adecvate, care promovează noi abordări de predare şi ȋnvăţare.
Bugetul proiectului finanţat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 este de 4.399.162,25 lei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s