It’s going to Rome
Anglia a început bine marea finală de pe Wembley, Luke Shaw reuşind să deschidă scorul încă din minutul 2 cu un șut imparabil din apropierea porții, după o centrare venită din partea dreaptă a atacului, de la Trippier, după contra-atac perfect al jucătorilor lui Southgate. Reușita lui Shaw a fost cea mai rapidă din istoria finalelor Campionatului European.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/07/12/3171821-64991868-2560-1440.jpg)
În repriza secundă englezii au cerut penalty, după ce Sterling a căzut în careu între Chiellini și Bonucci, dar arbitrul partidei Bjorn Kuipers a lăsat jocul să continue.
În minutul 54 jucătorii Cristante și Berardi i-au înlocuit pe Barella și Immobile, schimbările făcute au schimbat faţa jocului.
Insigne a avut șansa egalării în minutul 58, dar șutul său din apropierea careului a fost respins în corner de Pickford. În minutul 62, Pickford a avut o altă intervenție, la un șut al lui Chiesa.
În minutul 67, în urma unui corner, Bonucci s-a aflat la locul potrivit la capătul unei faze în care Veratti a trimis cu capul în bară.
Italia a fost echipa mai periculoasă în continuare, iar Berardi a fost aproape de a-i aduce pe „azzurri” în avantaj în minutul 73, dar atacantul lui Sassuolo a trimis peste poartă din situație de unu la unu cu Pickford. În minutul 85, Mancini a fost nevoit să-l înlocuiască pe Federico Chiesa, care nu a mai putut continua din cauza unei accidentări la gleznă suferite în urma unui duel cu Walker. Finalul de meci a fost foarte încrâncenat, dar nu au mai existat șanse reale la niciuna dintre cele două porți, astfel că s-a intrat în prelungiri, care au lăsat tabela neschimbată.
Au urmat loviturile de departajare, în urma cărora s-a stabilit noua campioană a Europei
Berardi a deschis loteria loviturilor de la 11 metri cu o execuție bună.
Kane a egalat cu o execuţie perfectă.
Berardi a ratat pentru italieni şi stadionul a sărit în aer.
Maguire a transformat cu o execuţie impecabilă fix în vinclul porţii și i-a adus pe englezi în avantaj.
Bonucci a marcat pentru Italia,
Rashford a avut o execiţie stil Pogba, dar a trimis în bară
După 3 execuţii de fiecare parte situația era egală.
Bernardeschi a marcat pentru italieni.
La englezi, Sancho a ratat și Jorginho putea să aducă titlul Italiei, dar execuția sa a fost apărată de Pickford.
Bukayo Saka putea prelungi partida, dar portarul Donnnarumma (22 de ani) a fost încă o dată imperial și a trimis titlul în Italia.
Diferența s-a făcut la inspirația celor doi antrenori. Mancini a mizat pe experienţă pe când Southgate a fost lipsit de inspirație când a mizat pe prospeţime şi tinereţe.
Italia și-a adjudecat al 2-lea titlul european din istorie, după cel cucerit în 1968, pe teren propriu.
