Sunt aproape doi ani de zile de când aștept un progres al cercetării administrative demarate de DLAF în timpul campaniei electorale pentru prezidențiale, asupra unor proiecte în care am fost implicat anterior intrării în politică.

Am aflat din presă că numele meu a apărut într-un document al DLAF care a fost sau ar urma să fie trimis la DNA. Ulterior, tot de la jurnaliști, am primit o parte din respectivul document, acea parte în care sunt menționat.
Reamintesc, DLAF este o instituție care verifică administrativ sesizari în privința unor proiecte europene. În cazul meu s-au autosesizat din presă și realizează verificări pe trei proiecte. DLAF nu este un organ judiciar.
Ce înseamnă aceste suspiciuni în cazul meu?
DLAF consideră că am realizat trei formulare în plus în cadrul activității de recrutare de beneficiari într-unul dintre proiecte, sugerând că aș fi încasat nejustificat o suma de 280 de lei (56 lei x 5 ore).
E o acuzație pe care o resping cu fermitate.
Nu doar că este neverosimilă interpretarea, dar DLAF însuși constată că activitatea de recrutare a existat – adică am căutat acei oameni, i-am identificat, am verificat documentele lor (îndeplineau condițiile pentru proiect) și am alocat un interval de raportare corespunzător activităților desfășurate pentru fiecare dintre ei. Activitatea aceasta din proiect este și ea verificată și răs-verificată și nu e nicio suspiciune acolo.
În urma recrutării toți cei trei oameni menționați au încheiat contracte de muncă în aceeași lună cu recrutarea, au avut un loc de muncă pe durata proiectului și chiar un an după. E totuși imposibil sau absurd să pretinzi că s-a încheiat un contract de muncă cu cineva pe care nu l-ai recrutat anterior așa cum se sugerează în nota DLAF.
Proiectul a fost perfect în regulă, așa cum arată chiar verificarea administrativă a DLAF, fiind de altfel validat și de finanțatorul național și de cel european, care au rambursat integral cheltuielile.
Ideea ca eu aș fi pretins că toată activitatea de recrutare a unui proiect poate consta doar în completarea unui formular de grup țintă, completat la distanță și nu față în față, și că aș fi raportat cinci ore pentru semnat trei seturi de formulare, completate conform procedurii chiar de beneficiari, arată cel puțin o eroare gravă în interpretarea sau înțelegerea funcționării unui proces de recrutare într-un proiect european.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=4066536980074553&id=207255636351408
Nu doar că este neverosimilă interpretarea, dar DLAF constată că activitatea de recrutare a existat – adică am căutat acei oameni, i-am identificat, am verificat documentele lor (îndeplineau condițiile pentru proiect) și am alocat un interval de raportare corespunzător activităților desfășurate pentru fiecare dintre ei”, scrie vicepremierul.

„În urma recrutării toți cei trei oameni menționați au încheiat contracte de muncă în aceeași lună cu recrutarea, au avut un loc de muncă pe durata proiectului și chiar un an după. E totuși imposibil sau absurd să pretinzi că s-a încheiat un contract de muncă cu cineva pe care nu l-ai recrutat anterior așa cum se sugerează în nota DLAF”, a mai scris Dan Barna.
Dan Barna consideră că „proiectul a fost perfect în regulă”, fiind validat și de finanțatorul național și de cel european, care au rambursat integral cheltuielile.
„Ideea ca eu aș fi pretins că toată activitatea de recrutare a unui proiect poate consta doar în completarea unui formular de grup țintă, completat la distanță și nu față în față, și că aș fi raportat cinci ore pentru semnat trei seturi de formulare, completate conform procedurii chiar de beneficiari, arată cel puțin o eroare gravă în interpretarea sau înțelegerea funcționării unui proces de recrutare într-un proiect european”, declară Barna.
Declaraţia de ieri Dan Barna
În contextul informațiilor apărute astăzi în presă sunt necesare următoarele precizări:
Până în acest moment nu am nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea mea în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA. Am încredere că nu au ales să anunțe în presă înainte să mă informeze și pe mine.
Din articolul care a apărut azi în presă se desprind următoarele informații:
- Că DLAF a finalizat o verificare începută în timpul campaniei prezidențiale din 2019 și intenționează să transmită către DNA nota de constatare a verificării. Se întâmplă practic exact ceea ce am cerut încă din 2019 fiind singura forma prin care această poveste se poate închide.
- Nota de constatare face referire la patru persoane: expert cu atribuții în recrutare și manangeri de structuri de economie socială. Eu nu am avut în proiectele menționate niciuna din aceste calități, poziția mea fiind de expert antreprenorial. Deci concluzia logică pornind de la răspunsul transmis de DLAF presei ar fi că nu este vorba despre persoana mea. Acest lucru mi-a fost de altfel comunicat și pe parcursul întâlnirii avute cu personalul DLAF acum câteva săptămâni când mi-au spus că nu au reținut nici o faptă ilegală în ceea ce mă privește. Am solicitat nota de constatare de la DLAF, dar până în acest moment nu am primit nici o informație oficială.
- Se induce ideea că numele meu a fost trimis la DNA. Nu este cazul. Dacă va fi, voi spune eu, înainte să vehiculăm informații incomplete, pe surse și de natură să creeze confuzii inutile.
Am fost permanent la dispoziția DLAF și sunt în continuare la dispoziția lor pentru orice fel de informații vor avea nevoie. Înțeleg că instituțiile trebuie să își facă datoria și să verifice din punct de vedere administrativ proiectele din fonduri europene și e firesc să fie așa; ce nu este firesc e că o instituție să comunice în presă informații incomplete. Este în mandatul DLAF să documenteze și să fundamenteze suspiciuni de fraudă – confirmate sau nu apoi de organele competente – nu să alimenteze suspiciuni la adresa oricărei persoane, publice sau nu.
Am zis din primul moment că vreau că această cercetare să se termine cât mai repede. Îmi mențin solicitarea și aștept că DLAF să o finalizeze.
În sinteză:
Nu am nici o informație oficială despre existența vreunui dosar pe numele meu.
Nu am nicio informație despre existența vreunei fapte care să îmi fie imputată de DLAF sau de vreo altă instituție a statului, pentru că nu există niciuna.