Velierul / Nava-școală „Mircea” a pornit într-o călătorie cu studenţii Academiei Navale

Nava-școală „Mircea” a pornit luni, 10 Mai, din portul militar Constanța, urmând a-i purta prin apele Mării Negre, între Sulina și Mangalia, pe studenții militari din anul II de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Pentru cinci zile, la bordul bătrânului velier studenții vor învăța să stăpânească apele, dar să le și asculte, se vor bucura de liniștea întinderilor, dar vor putea admira și România de pe mare.


Prima zi a trecut mult prea repede, ore, minute, secunde înghițite parcă de ape. Îndrumați de cadrele didactice aflate la bord alături de ei, studenții au armonizat teoria cu practica, au deslușit primele secrete ale vieții la bord și au înțeles de ce trebuie să își însușească toate informațiile primite la cursuri cu foarte mare responsabilitate. Viața pe mare este contratimp, iar deciziile se iau repede și asumat, fără a lăsa loc tăgadei. Prima zi a venit cu vreme bună, un vânt nu foarte puternic, dar suficient de iute cât să-i facă pe tinerii învățăcei să-i simtă suflarea, servicii executate cu rigurozitatea specific militărească și, la final de zi, satisfacția că un apus de poveste le scaldă fețele și le alină oboseala, în așteptarea primului răsărit pe mare.


În prima seară, nava a lăsat ancora în apropiere de Gura Portiței, în mijlocul unei tăceri apăsătoare. Astăzi bătrânul „Mircea” cu ai săi învățăcei la bord și-a reluat călătoria: cap compas Sulina!
Prin intermediul fotografiilor vă invităm ca în următoarele zile să redescoperiți alături de noi frumusețile meleagurilor românești, văzute de la bordul navei-școală „Mircea”, reunite în cadrul unui album intitulat „România, văzută de pe mare”.

Sursa: Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s