Eşec după eşec! Uniunea Europeană nu va finanţa extinderea rețelelor de gaze din România prin PNRR

După refuzul legat de finanţarea sistemelor de irigații, Uniunea Europeană refuză finanțarea prin Planul de Redresare și Reziliență pentru extinderea reţelelor de gaze naturale.

Anunţul a fost făcut de către Ludovic Orban, preşedintele PNL.

„Urmează să dezbatem la nivelul coaliției și la nivel guvernamental îmbunătățirea Planului Național de Reziliență, astfel încât să corespundă exigențelor Comisiei Europene.
În anumite puncte, unde au existat rezerve la nivelul Comisiei Europene, trebuie să îmbunătățim argumentația proiectelor pe care noi le considerăm importante pentru România, pentru a putea fi finanțate din PNRR.
Sunt discuţii legate de cele 600 de milioane de euro pe care noi ne-am propus să le alocăm pentru înfiinţarea de distribuţii de gaz. În acest caz, au existat discuţii tehnice care trebuie clarificate privitoare la utilizarea hidrogenului în aceste reţele de gaz, chestiuni tehnice care pot fi soluţionate.
În privința chestiunii legate de investițiile în sistemele de irigații, anul trecut am avut secetă și am văzut ce înseamnă vulnerabilitatea agriculturii românești în astfel de situații extreme. Este necesar să facem investiții în sistemul de management al apei, care nu cuprinde doar irigațiile, care cuprinde și drenaje și alte investiții care sunt necesare. Problema este să convingem, la nivelul Comisiei Europene, că aceste proiecte tehnice pe care le utilizăm, nu afectează mediul, ci, dimpotrivă, au un efect favorabil asupra mediului” a declarat Ludovic Orban.
Noi nu putem să știm exact care au fost discuțiile acolo. Sunt convins că domnul ministru Ghinea a încercat să susțină PNRR așa cum noi l-am propus. Nu am îndoieli legate de acest subiect, spune Orban.

Probabil, a fost confruntat cu anumite situații în care, poate, era nevoie de o fundamentare tehnică mai bună pe anumite propuneri de proiecte pe care noi le-am introdus acolo.
Vedem în ce măsură putem asigura suportul tehnic pentru a susţine şi a argumenta acele proiecte pe care noi le considerăm foarte importante pentru asigurarea rezilienţei economiei şi societăţii româneşti şi negocierile continuă.
Trebuie să punem pe masa Comisiei Europene un Plan Național de Reziliență îmbunătățit, în funcție de observațiile și punctele de vedere ale Comisiei și menținând anumite proiecte pe care vrem să le finanțăm, cu argumentație suplimentară. De exemplu, autostrăzile, pentru că, astăzi, este domnul ministru Drulă, care este implicat în procesul de negociere. Evident, la autostrăzi, vrem să dăm o tentă verde, inclusiv proiectelor de infrastructură de transport rutier, care să fie dotate cu stații de încărcare ecologice.
România are nevoie ca de aer de modernizarea infrastructurii de transport. Nu putem compara infrastructura de transport a României cu infrastructura de transport a altor țări de la nivelul Uniunii Europene, a mai spus Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s