Concluziile verificărilor efectuate la Institutul Naţional de Boli Infecțioase Matei Balș

Premierul Florin Cîţu a prezentat în urmă cu câteva ore concluziile verificărilor efectuate la Institutul Naţional de Boli Infecțioase Matei Balș. Concluziile arată că unitatea a funcţionat fără autorizare de securitate la incendiu și că erau neconformități.
Vă dau câteva exemple: pereții căilor de evacuare nu erau rezistenţi la foc; instalația de detectare, semnalizare și alarmă la incendiu nu era cu acoperire totală; în interior nu sunt prevăzute dispozitive de alarmare optice și/sau acustice. Sunt mai multe lucruri pe care colegii mei de la Corpul de Control le-au semnalat. Se va face o sesizare către Direcția Națională Anticorupție. Este vorba de asigurarea serviciilor în domeniul intervențiilor în situații de urgență cu o firmă generalizată, care nu era organizată pentru a putea asigura cerințele obligatorii într-o unitate spitalicească cu un număr de 640 de paturi.
Un alt aspect semnalat era prezența în pavilioanele institutului a aparatelor electrice sau surselor de aprindere care nu intră în categoria aparaturii medicale.
Am așteptat Ministerul Sănătății să vină cu propriile rapoarte, încă nu a venit. Am prezentat aceste date pentru că există un interes foarte mare cu privire la ce s-a întâmplat la Matei Balș, dar mai ales cum putem să corectăm şi să prevenim astfel de situații în viitor. Sper să învățăm din aceste greșeli și mă aștept, bineînțeles, la măsuri. Știu de la fostul ministru al sănătății că există un plan de măsuri, așteptăm cu toții să vedem câte dintre aceste măsuri au fost implementate și câte nu.

1. Infrastructura veche (pavilionul nr. 5 a fost construit în anul 1953), deși avea aviz de securitate la incendiu nr.16/20/SU-B-IF-A din 27.03.2020, a funcționat fără autorizație de securitate la incendiu.

2. Instalația electrică proiectată și executată la nivelul anilor 2000-2001, subdimensionată pentru necesitățile actuale ale spitalului, respectiv suprasolicitarea acesteia prin încărcarea cu consumatori de ultimă generație (aparatură medicală, paturi electrice etc). Singurele lucrări de înlocuire a instalațiilor electrice au fost realizate în anul 2017 când au fost schimbate șapte tablouri electrice la etajul 3 și mansarda din Pavilionul V.

3. Consum foarte mare de oxigen medical, în tratarea acestor forme de infecții cu Sars-Cov2. (majoritatea pacienților primeau O2, atât prin narine, cât și prin mască, conectate la instalația de oxigen din perete) a alimentat producerea incendiului și explozie. Aceste aspecte sunt de competența, în special, a experților și a organelor de urmărire penală.

4. Supraveghere deficitară a bolnavilor din partea personalului medical aflat în serviciu, cu precădere în intervalul orar 01.00-05.00 dimineața.

5. Lipsa senzorilor de fum și detecție a oxigenului în cadrul saloanelor și holurilor clădirilor respective

6. Lipsa supravegherii video la nivelul holurilor pavilionului 5, aspect ce ar fi favorizat observarea din timp a incendiului, reprezentând totodată un martor obiectiv al desfășurării întregii activități medicale/nemedicale din clădire.

7. Reacție întârziată și deficitară din partea pompierului de serviciu din noaptea respectivă.

8. Asigurarea serviciilor în domeniul intervențiilor în situații de urgență cu o firmă ce nu era avizată de IGSU și nu era organizată pentru a putea asigura cerințele obligatorii într-o unitate spitalicească cu un număr de 640 de paturi. (respectiv asigurarea unui șef serviciu, compartiment pentru prevenire, două sau mai multe grupe de intervenție care încadrează autospecialele de stingere cu apă și spumă și, după caz, una sau mai multe echipe specializate, atelier de reparații și dispecerat).

Cu privire la acest aspect, Corpul de control al prim-ministrului a formulat o sesizare penală la PÎCCJ – Direcția Națională Anticorupție.

9. Prezența în pavilioanele Institutului (atât pe holuri, birouri, bloc alimentar, saloane) a aparatelor electrice sau surse de aprindere și care nu intră în categoria aparaturii medicale, respectiv: cuptor cu microunde, lămpi de iluminat, prize electrice, panou electric aferent paturilor, televizor, frigidere, brichete etc.


Detalii complete ale raportului: https://bit.ly/2Oaitx7

Sursa: Guvernul României

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s