Marea Britanie va depune cerere de aderare la Parteneriatul transpacific global și progresist (CPTPP)

Marea Britanie va solicita aderarea la acordul de liber- schimb transpacific – Parteneriatul transpacific global şi progresist (CPTPP) -, a anunţat sâmbătă seara Ministerul britanic al Comerţului Internaţional într-un comunicat, notează AFP.

Liz Truss, va cere oficial luni aderarea Regatului Unit la acest tratat de liber-schimb care reuneşte 11 ţări din zona Pacificului, printre care Australia, Canada, Chile, Japonia, Mexic şi Vietnam.

La un an după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, „Pregătim noi parteneriate care vor aduce beneficii economice uriaşe oamenilor din Regatul Unit”, a reacţionat premierul britanic, Boris Johnson.

„Solicitarea pentru a deveni ţară membră, ţară care se alătură CPTPP demonstrează ambiţia noastră de a face afaceri în cele mai bune condiţii cu prietenii şi partenerii noştri din întreaga lume şi de a fi un campion fervent al comerţului liber mondial”, a adăugat el.

Aderarea la tratat va oferi „oportunităţi uriaşe”, a afirmat la rândul ei Liz Truss, „Va însemna tarife vamale mai mici pentru constructorii de automobile şi producătorii de whisky şi un acces mai bun pentru excelenţii noştri furnizori de servicii, creând locuri de muncă de calitate şi o mai mare prosperitate pentru oamenii de aici”.

CPTPP a fost lansat în 2019 pentru a elimina barierele comerciale dintre cele unsprezece ţări ale sale, care reprezintă aproape 500 de milioane de consumatori din regiunea Asia-Pacific. Obiectivul său este, de asemenea, să combată influenţa economică în creştere a Chinei.

Parteneriatul transpacific global şi progresist (CPTPP) este noua versiune a Acordului de liber-schimb transpacific (TPP) care a fost abandonat de Donald Trump imediat după instalarea sa la Casa Albă în ianuarie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s