Un mare parc natural, arie protejată, din Poiană până în Predeal, cu trasee turistice neinvazive, cu poteci tematice, zone de agrement montan.
Asta înseamnă, pe scurt, Parcul Natural Brassovia, aşa a fost deschiderea mesajului primarului Allen Coliban.
Astăzi, am mai făcut un pas înainte spre atingerea acestui obiectiv.
Consiliul Local a aprobat propunerea de organizare a unei comisii mixte tehnice care să se ocupe de înființarea Parcului, a declarat Coliban.
În componenţa comisiei, primarul Coliban a propus următorii membri:
-3 consilieri locali;
-3 membri din aparatul de specialitate al primarului;
-4 membri dintre iniţiatorii conceptului de proiect „Parc Natural Brassovia”;
-3 membri, specialişti în domeniile: conservarea naturii, silvicultură, geoştiinţe, ştiinţe biologice, sociologie, economie, legislativ-juridic, şi/sau cu experienţă în înfiinţarea ariilor protejate şi care vor fi selectaţi prin apel public.

Principiile, strategiile și planurile de acțiune care stau la baza activității directe și indirecte a acestei comisii urmează a fi elaborate în conformitate cu:
Obiectivele, tintele si indicatorii definitiei dezvoltarii durabile a UNO (Sustainable Development Goals, SDG, Paris 2015) transpuse în legislația națională
Obiectivele, țintele și indicatorii Convenției Carpatice transpuse în legislația națională
Convenția Peisajului transpusă în legislația națională
Directiva Europeană Flora, Fauna, Habitate transpusă în legislația națională
Legea Ariilor Protejate
Principiile Turismului Sustenabil conform “ Policy Learning Platform on environment and resource efficiency (UE)”
Principiul “ mobilității verzi” – planurile de mobilitate sunt concepute dpdv al pietonului, biciclistului sau utilizatorului mijloacelor de transport în comun
Principiul “accesibilității pentru toți” – toate structurile de interes pentru vizitare ( puncte de belvedere, trailuri, etc) sunt destinate și persoanelor cu handicap motoric permanent sau
temporar, persoanelor nevăzătoare și/sau fără auz, etc.
Principiul “sustenabilității” – pe lângă țintele SDG se elaborează indicatori locali de sustenabilitate
Principiul “ marketingului corect” – produsele și serviciile de turism sustenabil elaborate prin cooperarea dintre stakeholder și administrație din zona P.N.Brassovia îndeplinesc setul de criterii legate de marketingul corect, a mai declarat acesta.