Astăzi, la sediul Consiliului Județean Vrancea a fost organizată o întâlnire pe tema proiectelor de gaze naturale, la care au participat Ion Ștefan, deputat, Carmen Moraru, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Andrei Chivu, director monitorizare în cadrul POIM (Programul Operațional Infrastructura Mare) și prefectul Gheorghiță Berbece.
Cătălin Toma, preşedintele consiliului Judeţean Vrancea a anunțat că s-au depus deja 9 proiecte pentru alimentarea cu gaze a unui număr de 20 de localități, astfel: Biliești, Bolotești, Golești, Gologanu, Gugești, Homocea, Jariștea, Obrejița, Ploscuțeni, Popești, Milcovul, Răstoaca, Sihlea, Slobozia Bradului, Suraia, Tâmboești, Urechești, Vârteșcoiu, Vidra și Vulturu. Am promis că vom aduce gazul în localitățile din Vrancea și ne ținem de cuvânt, a declarat Cătălin Toma. Demersurile noastre nu au rămas fără lucruri concrete. Mulţumesc primarilor care au depus proiectele și au înțeles să facă pași rapizi pentru comunitățile lor, a mai declarat acesta.

Urmează evaluarea proiectelor, finanțarea totală fiind asigurată integral din fonduri nerambursabile.
Sursa: Consiliul Judetean Vrancea