Starea de alertă, prelungită cu încă 30 de zile

Guvernul a adoptat, în şedinţa extraordinară de miercuri seară, 15 iulie 2020, Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, însoţită de trei anexe.
Este pentru a doua lună consecutiv când România se va afla în stare de alertă. Starea de alertă a mai fost prelungită o dată, la 16 iunie, cu 30 de zile. România a intrat în stare de alertă în data de 15 mai, după ce în precedentele două luni fusese în vigoare starea de urgență.

Unde e obligatorie purtarea măștii

„Am adoptat în şedinţa de guvern o hotărâre cu prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, iar această decizie este necesară pentru că avem o creştere a numărului de infectări şi o creştere a numărului de decese. Această prelungire a stării de alertă nu vine nici cu restricţii noi, dar, din nefericire, nici cu măsuri noi de relaxare aşa cum ne-am fi dorit pe domeniile care au rămas încă afectate”, a declarat, miercuri seara, vicepremierul Raluca Turcan.
Astfel, se menține, de pildă, măsura obligativității purtării măștilor în spaţiile publice închise, în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.
De asemenea, sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise.
Restaurantele rămân închise.

Ce se întâmplă cu carantina și izolarea

Anterior, la începutul ședinței de guvern, secretarul de stat în MAI Raed Arafat preciza că proiectul a derulat toată procedura legală, dar că față de textul inițial adoptat atunci când s-a adoptat prima dată starea de alertă a fost scos ceea ce se referă la izolare și carantinare.
Textul referitor la carantinare și izolare va fi reintrodus într-o ședință de guvern extraordinară, după ce legea privind izolarea şi carantinarea ce urmează să fie votată de Parlament va intra în vigoare, a precizat premierul Ludovic Orban.

Senatul ar urma să adopte joi, 16 iulie 2020, această lege.
„Până se aprobă legea, va trebui să scoatem din anexa 3 textul cu izolarea şi carantinarea şi îl introducem imediat după intrarea în vigoare a legii, o să facem o şedinţă de Guvern extraordinară. Că avem un anumit temei legal în legea 55 art. 5, numai că în decizia CCR există o referire la procedurile prin care se realizează deciziile de izolare şi carantinare. Şi să nu avem niciun fel de discuţie pe tema asta. Prefer să aşteptăm votarea legii, promulgarea de către preşedinte, publicarea în Monitorul Oficial, intrarea în vigoare a legii şi, imediat, vom face o şedinţă de Guvern pentru a reintroduce în anexa 3 măsura izolării şi carantinării”, a precizat premierul Ludovic Orban.
În privința călătoriilor și a regimului de intrare în țară detaliile sunt cuprinse în Anexa 3 a Hotărârii de Guvern.

Textul integral al HG privind starea de alertă:
http://www.dspvn.ro/index.php/2020/07/16/starea-de-alerta-prelungita-cu-inca-30-de-zile/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s