Inspectorii DSP Vrancea au aplicat amenzi pentru neregulile găsite la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani și au dispus luarea unor măsuri urgente

Inspectorii DSP Vrancea au aplicat amenzi pentru neregulile găsite la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani și au dispus luarea unor măsuri urgente.

Inspectorii DSP Vrancea au desfășurat, în perioada 9-10 iunie 2020, o anchetă la Spitalul Județean Focșani, ca urmare a unor nereguli care vizau depozitarea într-un spațiu impropriu a unor materiale sanitare și medicamente. Acestea aparțineau Secției de Dializă și Farmaciei spitalului, unele aflate în termen de valabilitate, altele fiind expirate. Inspectorii DSP au retras de la utilizare aceste materiale, fiind considerate deșeuri medicale. În spațiul de depozitare gradul de umiditate era ridicat, mucegaiul, prezent peste tot, și, totodată, lipseau rafturile destinate organizării și dispunerii conforme a materialelor sanitare.
Abateri s-au găsit nu numai în sarcina celor care se fac vinovați de neîndeplinirea normelor de depozitare, ci și a celor care au dat dovadă de neglijență în îndeplinirea planului de deratizare. Deși unitatea sanitară avea întocmit acest plan, nu s-a aplicat tratamentul pentru că nu a identificat nimeni prezența vectorilor.
Ca urmare a celor constatate la Spitalul Județean din Focșani, inspectorii DSP au aplicat amenzi contravenționale, în cuantum de 9000 de lei, personalului responsabil cu depozitarea materialelor sanitare și celui care avea în sarcină efectuarea lucrărilor de reparații a spațiilor cu destinație depozitare material sanitar. Totodată, inspectorii DSP au recomandat:

  • igienizarea imediată a spațiului de depozitare din subsolul clădirii spitalului și efectuarea lucrărilor de reparații la instalația sanitară,
  • verificarea permanentă de către personalul responsabil a condițiilor de depozitare a medicamentelor și materialelor sanitare,
  • refacerea imediată a stocului de materiale sanitare necesare hemodializei,
  • efectuarea cât mai rapidă a operațiunii de deratizare în subsolul clădirii și respectarea termenului de 6 luni prevăzut de legislația în vigoare (Ordinul Nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, emis de Ministerul Sănătății).
    Pentru verificarea remedierii deficiențelor constatate, Inspectorii DSP Vrancea vor efectua noi controale.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s