Uncategorized

INFORMARE INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN VRANCEA

Inspectoratul Școlar Județean vă aduce la cunoștință că prevederile OUG nr.58/2020, privind măsurile pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, vor fi transpuse de Ministerul Educației și Cercetării în modificări ale metodologiei pentru organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământul preuniversitar, sesiunea 2020, precum și metodologiei de formare continuă(grade didactice I și II, echivalare doctorat). Aceste acte normative care modifică metodologiile menționate se află în circuitul de semnături al MEC și nu au fost încă publicate oficial.
Susținerea lucrărilor metodico-științifice pentru candidații înscriși la probele pentru obținerea gradului didactic I, sesiunea 2018-2020, sunt activitățile care se pot desfășura în acest moment (până la data de 29 mai 2020), în baza unor proceduri elaborate de centrele universitare (aceste proceduri sunt proceduri interne ale universităților).
Până la transmiterea de către MEC a modificărilor metodologice oficiale, precizăm că toate informațiile disponibile în mediul on-line, cu privire la desfășurarea examenului de definitivat și a gradelor didactice, sunt informații fără bază legală și nu pot fi aplicate.

Informații transmise de dl. Inspector Școlar Bogdan Ciubotaru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Biblioteca „Alexandru Donici”

Filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chișinău

Viata ca o pagina scrisa dintr-o carte

Viata oferita in mainile Domnului

CENTRUL MEDI@

INFORMATII ZI DE ZI

Mucenicul's Blog

"Cei care pot renunța la libertate pentru a obține o siguranță temporară nu merită nici libertate nici siguranță." Benjamin Franklin

SEMNALUL ORA

Rămâi conectat la știrile noastre! Revistă săptămânală regională, independentă din cadrul Grupului de presa VGTV REGIONAL, Fondator Georgiana Leulescu-2012

Magic Story

slideshow

StoreDay România

world in my eyes!

%d blogeri au apreciat: