În urma ședinței de guvern de miercuri, s-a aprobat hotărârea care prevede plafonarea preţului la poliţele RCA.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat la începutul şedinţei de Guvern că va condiţiona plafonarea de elaborarea în şase luni a modificărilor legislative care să asigure o piată stabilă.
Luăm măsuri pentru protejarea cetățenilor și a transportatorilor români, sector cu o importantă contribuție la economia națională.
„Consider că este inacceptabil să continuăm să ne jucăm cu aceste dezechilibre produse de o companie sau alta, motiv pentru care A. S. F. împreună cu celelalte instituţii, cu Consiliul Concurenţei şi cu ceilalţi actori din piaţa asigurărilor trebuie să aibă un dialog transparent, foarte clar vizavi de modificările legislative care trebuie să fie realizate”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Reprezentantul A. S. F., Cristian Rusu a spus în şedinţă că elementele acestei hotărâri de guvern se referă la modul de vânzare efectivă a poliţelor RCA pentru următoarele şase luni, iar aceste tarife calculate şi ofertate către asigurători vor fi cele existente la sfârşitul lunii februarie 2023.

În stabilirea tarifelor de primă, ținem cont de istoricul de daună al persoanei asigurate, indiferent de oferta de asigurare, încurajând astfel corectitudinea și aplicarea unitară, a declarat Ciucă.
Totodată, am cerut Autorității de Supraveghere Financiară ca în următoarea perioadă să prezinte în dezbatere publică o nouă formă a Legii RCA, care să elimine disfuncționalitățile legislative care au dus la derapajele în piață, în ultimii ani.
Totodată, plafonăm comisioanele de distribuţie ale brokerilor.
Am luat aceste decizii după consultări cu transportatorii pentru a avea mai multe informații legate de modul în care această hotărâre va produce efecte.
„De asemenea, se vor plafona şi comisioanele de distribuţie, acestea vor fi la nivelul de 8%, iar toţi asiguratorii vor calcula aceste tarife la nivelul B0, însemnând baza de la care se porneşte orice calcul care ulterior va fi bonusat sau malusat în funcţie de istoricul de daune şi de comportament a acestora în anii ulteriori. Acest lucru se va aplica şi Biroul asiguratorilor din România. Am convenit cu toţii, ne-am luat angajamentul şi toată lumea a agreat această măsură, cu aplicabilitate pentru şase luni de zile”, a afirmat reprezentantul ASF.
Pe lângă corectarea aspectelor legislative care nu au funcționat până acum, noua lege va transpune directiva RCA, care trebuie să se regăsească în legislația primară până la începutul anului 2024.
Voi acorda toată atenția ca această asumare cu privire la stabilitatea pieței asigurărilor să fie dusă la bun sfârșit, a ținut să menționeze Ciucă.