Respect pentru România, a cerut Cătălin Toma în discursul Congresului Puterilor locale și regionale din Europa

Cătălin Toma : Discursul pe care l-am ținut astăzi în calitate de președinte al delegației României, pe tema Raportului de țară privind aplicarea Cartei Europene a Autonomiei Locale în România:

„𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞, 𝐝𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐥 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢, 𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐏𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐬̦𝐢 𝐀𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢, 𝐬𝐭𝐢𝐦𝐚𝐭̦𝐢 𝐫𝐚𝐩𝐨𝐫𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐬𝐭𝐢𝐦𝐚𝐭̦𝐢 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐠𝐢,

Mă bucur să particip alături de dumneavoastră la sesiunea plenară a Congresului Puterilor Locale şi Regionale și vă mulțumesc pentru că am oportunitatea de a reacționa la prezentarea raportului privind implementarea prevederilor Cartei Europene a Autonomiei Locale în România.

În primul rând, aș dori să mulțumesc celor doi raportori (domnului Marc COOLS din Belgia și domnului David ERAY din Elveția), care au evidențiat evoluțiile constatate privind stadiul democrației și autonomiei locale în România. De la precedenta vizită de monitorizare a Congresului, din anul 2010, în 12 ani s-au înregistrat mai multe progrese, în special în ceea ce privește consultarea autorităților locale, au avut loc multe schimbări în bine, dar mai sunt și lucruri de îmbunătățit, spune Președintele Consiliului Județean Vrancea

Un aspect care mi-a atras atenția în raport și pe care aș dori să îl punctez este cel referitor la două dintre concluzii:

1. Așa cum s-a subliniat și în Recomandarea 300 (din anul 2011), resursele financiare ale autorităților locale nu sunt adecvate, iar transferul de competențe privind serviciile publice locale nu este întotdeauna însoțit de resurse financiare corespunzătoare responsabilităților acestora.



2. Posibilitatea limitată în prezent pentru autoritățile locale de a finanța investiții și utilizarea limitată a autonomiei financiare de către autoritățile locale, care depind în principal de finanțare națională sau europeană.

Apreciem ca pozitivă recomandarea de alocare de resurse financiare direct către autoritățile locale, proporționale cu responsabilitățile lor, așa cum se prevede la articolul 9 alineatul (2) din Cartă, permițându-le astfel autorităților locale să își exercite pe deplin funcțiile și să își îmbunătățească capacitatea de a finanța investiții.

Respectarea principiilor Cartei constituie baza autoguvernării locale și dorim să continuăm pe această cale și să implementăm recomandările prezentate în raportul actual, care ne vor ajuta să avem o administrație eficientă, care să vină în ajutorul oamenilor.

Reprezint România, ca președinte al delegației române și sper ca România să aibă parte de respect, pentru că merită respect, în egală măsură!”

𝐕𝐚̆ 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐮𝐦𝐞𝐬𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐞!
#RespectPentruRomânia

Cătălin Toma

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s