Accident rutier produs în Focșani

Astăzi, 23 mai, în jurul orei 11.00, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit la un accident rutier produs pe Calea Moldovei din municipiul Focșani în care au fost implicate două autocamioane și un autoturism.

Accidentul a fost anunțat print-un apel la 112. A fost sesizată producerea unui accident rutier pe centura municipiului Focșani, în zona intersecției cu Drumul Județean 204 D.



În urma producerii coliziunii, a rezultat rănirea ușoară a trei persoane din autoturism.
Se circula alternativ pe sensul Focșani- Bacău iar polițiștii rutieri sunt prezenți pentru fluidizarea traficului.

În urma impactului dintre acestea, trei persoane de sex feminin au rămas blocate în autoturism.

Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului pompierii s-au deplasat cu 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Totodată, la locul evenimentului s-au deplasat și 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (S.A.J.).

Până la sosirea forțelor de intervenție persoanele surprinse în autoturism au fost evacuate. Acestea au fost preluate și transportate la spital de ambulanțele S.A.J.

La locul accidentului, pompierii au decuplat bornele autoturismului și au asigurat măsurile P.S.I.

Sursa: IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s