Accesează site-ul https://client.hidroelectrica.ro/ şi poţi începe procedura de contractare online, fără să mai fie nevoie să trimiţi documente la adresele de e-mail ale companiei.
Puteți începe încărcarea în platfomă a datelor dvs, copia actului de identitate, după care introduceți restul datelor și la final semnați contractul.

Pe lângă procesul de contractare online, site-ul va permite trimiterea indexului autocitit, secţiune de reclamații și o secțiune pentru vizualizarea facturilor emise şi starea lor. Ulterior, potrivit informațiilor oficialilor companiei, va urma lansarea și a aplicațiilor mobile care să facă același lucru, pentru Android și iOs.
Compania a primit mai multe amenzi de la ANRE, una dintre ele de 410.000 de lei, în decembrie, pentru că nu a respectat termenul de cinci zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice.