CCR admite sesizarea de neconstituționalitate formulată de un număr de 50 de parlamentari – deputați neafiliați și deputați membri ai grupurilor parlamentare Alianța pentru Unirea Românilor și Partidul Social Democrat din Camera Deputaților și constată că Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 este neconstituțională.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică președintelui Camerei Deputaților și președintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 octombrie 2021.

Extras din decizia curţii:

DECIZIA nr.672
din 20 octombrie 2021
referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului
României nr.5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite
prin Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind declararea stării de alertă și
măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea
efectelor pandemiei de COVID-19 – Nepublicată

Membri CCR
Valer Dorneanu – preşedinte, Cristian Deliorga – judecător,
Marian Enache – judecător,
Daniel Marius Morar – judecător, Mona-Maria Pivniceru – judecător, Gheorghe Stan – judecător,  Livia Doina Stanciu – judecător,
Elena-Simina Tănăsescu – judecător, Varga Attila – judecător, Mihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent- şef, au admis cu unanimitate de voturi.

Curtea a avut în vedere jurisprudența sa anterioară, respectiv Decizia nr.457 din 25 iunie 2020, prin care a constatat neconstituționalitatea art.4 alin.(3) și (4) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Întrucât aceste din urmă dispoziții legale, care au constituit temeiul adoptării hotărârii parlamentare examinate, sunt neconstituționale, Curtea, aplicând prevederile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, a reținut că Hotărârea Parlamentului României nr.5/2020 este ea însăși neconstituțională, fiind lipsită de fundament constituțional”, transmit judecătorii CCR.

Cu toate acestea, Curtea a precizat că Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind starea de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid-19 continuă să producă efecte juridice și rămâne în vigoare în redactarea sa nemodificată prin dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020.

Pe rol s-a aflat soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020 pentru încuviințarea stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr.394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia
pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, sesizare formulată de un număr de 50 de parlamentari – deputați neafiliați și deputați membri ai grupurilor parlamentare Alianța pentru
Unirea Românilor și Partidul Social Democrat din Camera Deputaților, în temeiul prevederilor art.146 lit.l) din Constituţie şi ale art.27 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Cu Adresa nr.2/9474 din 28 septembrie 2021, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.7786 din 28 septembrie 2021 şi constituie obiectul Dosarului nr.2911L/2/2021.

În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorii arată că un prim aspect de neconstituționalitate constă în încălcarea principiului legalității și a principiului obligativității deciziilor Curții Constituționale. Observând că în preambulul Hotărârii Parlamentului nr.5/2020 s-a menționat că aceasta a fost adoptată în temeiul art.4 alin.(3) și (4) din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dispoziții care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții nr.457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.578 din 1 iulie 2020, autorii sesizării susțin că, în lipsa unei intervenții din partea legiuitorului primar sau delegat, dispozițiile art.4 alin.(3) și (4) din Legea nr.55/2020 au încetat să mai producă efecte juridice, în conformitate cu dispozițiile art.147 alin.(1) din Constituție, astfel că Hotărârea Parlamentului nr.5/2020 a rămas fără cauză și, deci, lipsită de orice fundament legal. În mod incontestabil, în virtutea principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, un act subsecvent emis în baza unei dispoziții ab initio neconstituționale conservă neconstituționalitatea derivată din actul principal, astfel că se impune admiterea prezentei excepții de neconstituționalitate.
Un alt aspect de neconstituționalitate invocat de autorii sesizării rezidă în afectarea rolurilor constituționale ale Parlamentului și Guvernului și încălcarea principiului separației puterilor în
stat. Se susține că raporturile dintre Parlament și Guvern sunt guvernate de principiul separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat expres de prevederile art.1 alin.(4) din Constituție, fiind reglementate în capitolul IV din titlul III din Constituție, care cuprinde dispoziții referitoare la informarea Parlamentului (art.111), întrebări, interpelări și moțiuni simple (art.112), moțiunea de cenzură (art.113), angajarea răspunderii Guvernului (art.114) și delegarea legislativă (art.115). În ceea ce privește actele pe care le pot adopta cele două autorități în exercitarea atribuțiilor conferite de Constituție, potrivit art.67
din Constituție, „Camera Deputaților și Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni (…)”, iar, potrivit art.108 alin.(1) din Constituție, „Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe”. Regimul constituțional al hotărârilor Guvernului este stabilit de dispozițiile art.108 alin.(2) și (4) din Constituție. Organizarea executării legilor pe calea hotărârilor este un atribut exclusiv al Guvernului, neputând fi, în niciun caz, un atribut al Parlamentului, care, de altfel, a adoptat legea/actul normativ principal.

Potrivit regimului său constituțional, hotărârea Guvernului intervine atunci când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Ca urmare, hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza și în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora.

Parlamentul a stabilit, prin dispozițiile art.4 alin.(1) din Legea nr.55/2020, competența Guvernului de a institui, prin hotărâre, starea de alertă. Câtă vreme un control parlamentar al hotărârilor Guvernului în sensul încuviințării respingerii/modificării acestora nu apare între mecanismele de rang constituțional instituite pentru a regla raporturile dintre autoritățile publice în cadrul regimului de separație și echilibru al puterilor în stat, iar hotărârile Guvernului constituie expresia competenței originare a Guvernului, prin excelență de natură executivă, prin încuviințarea/modificarea măsurilor adoptate prin hotărâri ale Guvernului, Parlamentul ajunge să cumuleze funcțiile legislativă și executivă, situație incompatibilă cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituție.
Ingerința Parlamentului asupra unui act specific Guvernului, destinat punerii în
executare a legii, semnifică o imixtiune a puterii legiuitoare în cea de reglementare secundară pentru executarea legilor, ce aparține exclusiv Guvernului. Or, Parlamentul nu își poate exercita competența de autoritate legiuitoare în mod discreționar, oricând și în orice condiții, adoptând hotărâri prin care să
aducă atingere competențelor constituționale ce aparțin, în mod exclusiv, altor puteri ale statului.
Acolo unde legiuitorul constituant a dorit ca actele normative ale Guvernului să fie supuse încuviințării Parlamentului, a stabilit-o în mod expres, în acest sens fiind instituția delegării legislative, reglementată de art.115 din Constituție, în temeiul căruia Guvernul poate adopta ordonanțe simple în baza unei legi de abilitare, precum și ordonanțe de urgență. Cât privește prima categorie menționată, art.115 alin.(3) din Constituție prevede că „dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare”.
În privința ordonanțelor de urgență, legiuitorul constituant a stabilit în art.115 alin.(5) obligația Guvernului de a le depune spre „dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată”, condiționând intrarea în vigoare a actelor normative respective de îndeplinirea acestei obligații.

Sursa: CCR