VIDEO!!! Corina Atanasiu (USR) secretar de stat în ministerul Fondurilor Europene, îl contrazice pe premierul Florin Cîțu!

”Prin P.N.R.R. nu se pot construi străzi, autostrăzi, construcții, spitale”.

Principalele partidele din coaliţia de guvernare au păreri diferite în ceea ce privesc proiectele de investiții ce pot fi incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență.
PNL, prin vocea prim ministrului Florin Câţu, susţinea la Focşani săptămâna aceasta, introducerea marilor proiecte de investiții în infrastructură și dezvoltare în planul Uniunii Europene de Redresare şi Rezilienţă Naţională.

Printre proiectele pe care Florin Câţu le enumera săptămâna aceasta la Focşani, se află proiecte cu mare importanţă pentru judeţul Vrancea, proiecte în care vrâncenii şi-au pus speranţa când au ales schimbarea.

– Autostrada A7 – Autostrada Unirii
– Canalul Siret-Bărăgan
– Extinderea rețelei de gaze naturale în mediul rural
– Construirea unui spital Județean la standarde Europene

La întâlnirea cu parlamentari, primarii din judeţ, reprezentanți ai administrației publice locale și ai mediului de afaceri vrâncean, Florin Câţu a declarat:
”Planul acesta te ajută să faci reformă și să finanțezi reforma. Facem reformă, dar această reformă trebuie să se vadă în investiții. Veți vedea că resursele alocate prin acest P.N.R.R. se concentrează pe proiecte de investiții.
România a rămas în urmă la investiții în infrastructură, transport feroviar, infrastructură rurală.


Cred că cel mai important lucru și sigur va rămâne emblema acestui Guvern – dorim să construim spitale noi. Nimeni nu a făcut acest lucru în 30 de ani. Este momentul să facem acest lucru și veți vedea că în acest P.N.R.R. sunt alocate sume considerabile pentru construcția de spitale. Știu că și dumneavoastră aveți un spital județean, trebuie inclus acest spital în P.N.R.R. și sunt în România spitale care pot fi finalizate până în 2026, a mai menţionat Câţu.

Asta e singura condiție pe care trebuie să o îndeplinim: ca spitalele care se vor face să fie finalizate până în anul 2026, preciza acesta.
Îi rog pe toți ceilalți care au proiecte de spitale noi, în comunitățile lor, dacă pot fi finalizate până în 2026 trebuie să le includem în acest Plan de Reconstrucție și Reziliență.
În acest moment, sunt incluse sume considerabile pentru conectarea gospodăriilor la rețeaua de gaze. Deci sunt acolo, în această variantă a P.N.R.R. există conectarea la gaze. Nu uităm de ele, le-am pus acolo.”, a spus prim ministrul României.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, secretarul de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, dna Corina Atanasiu, președinte al U.S.R. Focșani, a avut declarații total opuse, în contradictoriu și nu atât de optimiste cu privire la proiectele de investiții ce ar putea fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Sursa video: Ediţie de Vrancea – pagina Facebook


Secretarul de stat a amintit de proiecte de educație, digitalizare și mediu, dar nu a menţionat proiectele de investiții din infrastructura mare.

”Acești bani nu înseamnă, străzi, nu înseamnă autostrăzi, nu înseamnă ziduri, înseamnă reforme.

Știu că unii parteneri de coaliție, aducând atenţia la declaraţiile făcute de prim ministrul Câţu la Focşani, „Că aduce autostrăzi și alte minuni prin PNRR către Vrancea și către Focșani”. Sunt niște mesaje hazardate, nu sunt foarte apropiate de realitate. În momentul de față, cel puțin pe P.N.R.R., ministrul Cristian Ghinea și întreg ministerul suntem în discuții cu Comisia Europeană să vedem dacă ne acceptă să băgăm autostrăzi și alte investiții de genul acesta, care țin de drumuri și poduri în PNRR.

Deocamdată este doar o discuție, nu este nimic aprobat.

P.N.R.R. înseamnă în primul rând reforme, nu metri pătrați sau kilometri pătrați de asfalt sau construcții. Dacă aceste construcții nu sunt atașate unei reforme, unei reforme sistemice consistente, aceste construcții nu vor fi aprobate de Comisia Europeană. Sunt colegi din coaliție care vin și lansează astfel de idei, crește nivelul așteptărilor populației și nu este ok pentru că la sfârșitul zilei s-ar putea să nu putem să finanțăm astfel de proiecte prin P.N.R.R. pentru că ele nu reprezintă o reformă. Nu cred că Comisia Europeană o să facă o atât de mare excepție în cazul României, excepţie pe care n-a făcut-o la celelalte state membre.

Dacă reușim să obținem o astfel de înțelegere cu C. E. suntem foarte norocoși, dar eu sunt destul de sceptică în ceea ce privește finanțarea unor astfel de proiecte de autostrăzi și străzi prin P.N.R.R. , a explicat secretarul de stat la Proiecte Europene, Corina Atanasiu.

Corina Atanasiu a dat ca exemplu renovarea clădirilor construite înainte de 1960. Corina Atanasiu a mai spus că este destul de sceptică, că în cazul României se vor face excepții de către Comisia Europeană.

În privința construcției noului spital județean din Vrancea ar exista rezerve. ”Dacă are toate procedurile, toate studiile, toată documentaţia din spate, totul făcut, spitalul județean poate fi decontat prin P.N.R.R. Proiectul este atașat la o reformă a sistemului medical.”, a precizat Corina Atanasiu.

Mecanismul European de Redresare și Reziliență pune la dispoziția României o sumă totală de aproximativ 30 de miliarde de euro. Aceşti banii pot fi cheltuiți până în 2026, altfel investițiile vor fi decontate din alte surse (buget național, bugete locale, credite).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s