Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier produs pe DN2D

Ieri, 22 iulie, în jurul orei 19:25, un apel primit la numărul unic de urgență 112 anunța despre producerea unui accident rutier pe DN 2D la ieșirea din localitatea Focșani spre Bolotești, în care au fost implicate un autocamion și un autoturism.
La fața locului s-au deplasat de urgență 4 echipaje ale I.S.U Vrancea, cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Vidra și 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
În urma evenimentului au rezultat 5 victime de sex masculin, dintre care 2 victime decedate, 2 victime conștiente și 1 victimă inconștientă. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea a 4 victime (1 din autocamion și 3 din autoturism), iar paramedicii, împreună cu echipajele medicale, au acordat primul ajutor calificat la fața locului victimelor ce prezentau semne vitale. Ulterior, echipajul SMURD a preluat un pacient conștient, în vârstă de 18 ani, cu multiple traumatisme și fracturi, pe care l-au transportat la U.P.U Focșani. Celelalte 2 victime au fost preluate de echipajele SAJ.
La locul intervenției, după finalizarea acțiunii, s-a deplasat o automacara din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, pentru eliberare părții carosabile.

Sursa: ISU VRANCEA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s