De la începerea procesului de vot în secțiile de votare din județul Vrancea nu au fost înregistrate incidente deosebite din punct de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Pe parcursul zilei a fost sesizat un posibil incident electoral în legătură cu alegerile prezidențiale, o sesizare de posibilă faptă nelegală, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
La data de 4 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție Rurală Gugești s-au sesizat din oficiu cu privire la un incident înregistrat la o secție de votare din satul Oreavu, unde, un bărbat de 54 de ani s-a prezentat pentru a-și exercita dreptul la vot.
După primirea buletinului de vot, acesta l-a rupt și a devenit recalcitrant, tulburând ordinea și liniștea publică.
În urma intervenției, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru trei fapte, valoarea totală a amenzilor fiind de 3.500 de lei.
Totodată, s-a luat măsura internării acestuia într-o unitate de specialitate, având în vedere starea de agitație manifestată.
Pentru orele următoare, efectivele angrenate în județ vor continua misiunile de menținere a siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare, astfel încât procesul electoral să se desfășoare în condiții optime.
În continuare, o atenție deosebită va fi acordată soluționării cu celeritate a sesizărilor care au legătură cu alegerile.
Sursa: CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN VRANCEA
