Servietă suspectă abandonată în parcarea unui supermarket

În urma unui apel la 112 a fost sesizată prezența unei genți tip servietă, abandonată în parcarea unui supermarket din municipiul Focșani, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a dislocat de urgență la fața locului echipaje din sistemul de ordine și siguranță publică și poliție rutieră, alături de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale, în vederea izolării perimetrului zonei, evaluării riscurilor și luării tuturor măsurilor pentru protejarea populației.

De asemenea, la fața locului se află luptători ai Serviciului Pentru Acțiuni Speciale și echipa pirotehnică din cadrul SRI.

Specialiștii pirotehniști au efectuat verificări, pentru a stabili dacă servieta prezintă elemente de interes pirotehnic.

În urma activităților specifice, s-a stabilit că aceasta nu avea conținut periculos, fiind goală.

Sursa: IPJ Vrancea

Lasă un comentariu