𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚 𝐬𝐮𝐬𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐬̦𝐢 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 𝐞𝐱𝐜𝐞𝐩𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢 𝐚𝐢 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢!
Elevii componenți ai echipei de robotică AI Citizens au obținut finanțare pentru deplasarea la Campionatul Mondial de Robotică din Statele unite ale Americii.







În cadrul ședinței ordinare de astăzi a Consiliului Județean Vrancea, invitați speciali au fost membrii echipei de robotică „AI Citizens” de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” din Focșani, cei care vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică First Tech Challenge, ce va avea loc în Statele Unite ale Americii între 14-24 aprilie 2024.
La inițiativa tuturor consilierilor județeni, Consiliul Județean Vrancea a alocat suma de 70.140 lei (net) necesară pentru participarea elevilor focșăneni la această competiție mondială, ce se va desfășura la Houston și în care sunt înscrise 243 de echipe din toată lumea.
„𝑉𝑎̆ 𝑓𝑒𝑙𝑖𝑐𝑖𝑡 𝑖̂𝑛 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑡𝑢𝑡𝑢𝑟𝑜𝑟 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑖𝑙𝑖𝑒𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑒𝑛𝑖 𝑠̦𝑖 𝑎 𝑡𝑢𝑡𝑢𝑟𝑜𝑟 𝑣𝑟𝑎̂𝑛𝑐𝑒𝑛𝑖𝑙𝑜𝑟. 𝐷𝑒𝑠̦𝑖 𝑎𝑡̦𝑖 𝑠𝑝𝑢𝑠 𝑐𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑣𝑟𝑒𝑡̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑡̦𝑖 𝑣𝑒𝑑𝑒𝑡𝑒, 𝑑𝑒𝑗𝑎 𝑠𝑢𝑛𝑡𝑒𝑡̦𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑛𝑜𝑖. 𝑉𝑎̆ 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎̆𝑚 𝑐𝑢 𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑟𝑒𝑚𝑎𝑟𝑐𝑎𝑏𝑖𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑚𝑝𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡𝑢𝑙 𝑚𝑜𝑛𝑑𝑖𝑎𝑙!“, a declarat Vicepreședintele Ionel Cel-Mare.
Echipa de robotică „AI Citizens” care se va deplasa la Campionatul Mondial din Houston este formată din 12 elevi: Irina Curcă, Elisa Elena Baciu, Petru Stoica, Raul Ștefan Bușilă, Marius Bogdan Hanu, Rami Stănilă, Cosmin Daniel Lupu, Călin Matei Sandu, Ștefania Găină, Rareș Costin Constantinescu, Bianca Maria Gorgan, Tudor Deian Bernovici, coordonați de profesorii îndrumători Tiberiu Oprea și Mihaela Victoria Oprea.
Deademenea, În cadrul ședinței de consiliu local Focşani a fost aprobat proiectul de hotărâre prin care a fost alocată suma de 160 mii lei care va asigura deplasarea echipei la la Campionatul Mondial First Tech Challenge, care va avea loc în Houston, în perioada 14-24 aprilie 2024.

Totodată, cu banii pe care urmează să îi primească, echipa își va lua componente pentru roboții pe care îi vor prezenta în SUA.
Ulterior aprobării proiectului de hotărâre, alături de consilierul local Victor Dumitru le-am oferit diplome de excelență celor 12 membri ai echipei.
Rezultatele obținute de elevii de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” confirmă eforturile administrației locale de a susține performanța în educație și investițiile realizate la unitățile de învățământ din Municipiul Focșani.
Felicitări echipei de robotică pentru performanța de până acum și vă așteptăm cu vești bune de la Houston!

Cine suntem? 12 elevi ai Colegiului Național ,,Al. I. Cuza” Focșani, clasele 7-11 și un mentor. Suntem printre cele mai tinere echipe de FTC din România. La etapa regională am câștigat premiul Inspire Award 2nd place care face parte din cea mai prestigioasă categorie de premii a competiției și Winning Alliance 1st pick care ne -a adus câștigarea Campionatului Regional în materie de meciuri . La etapa națională am luat premiile Control Award 1st place și Winning Alliance Captain acesta fiind premiul ce ne-a adus calificarea la etapa internațională de la Houston, Texas. Pe 16 aprilie urmează să reprezentăm România în cadrul Campionatului Mondial de Robotică, împreună cu alte 3 echipe.

Surse: CJ VRANCEA , AI CITIZENS
